Mega Image deschide șase magazine Shop&Go în Brașov

Mega Image deschide șase magazine Shop&Go în Brașov
Publicat: 19/04/2013, 18:22
Actualizat: 20/03/2019, 21:58

Mega Image deschide, vineri și sâmbătă, șase magazine Shop&Go în Brașov, majoritatea în spațiile preluate de la retailerul local Luca, dar și în foste locații ale supermarketurilor Spar, informează Mediafax.

Retailerul a deschis la 9 aprilie primul Shop&Go din Brașov, al doilea oraș după București în care este dezvoltat acest concept de magazine.

Potrivit presei locale, în ianuarie cinci din cele 20 de magazine ale rețelei Luca din Brașov au intrat în portofoliul Mega Image. De asemenea, ca urmare a intrării în insolvență, firma Retail D&I 2011 a închis în 2012 magazinele Spar din Brașov, în locul acestora putând fi deschise magazine Express, ale Carrefour, și Shop&Go, ale Mega Image.

Vineri au fost deschise trei magazine, unul în strada Griviței (104 metri pătrați) și două în Calea București (93 metri pătrați, respectiv 115 metri pătrați), iar sâmbătă vor fi inaugurate alte trei, în strada Hărmanului (108 metri pătrați), strada Jepilor (105 metri pătrați) și strada Jupiter (102 metri pătrați).

Rețeaua va mai deschide încă un magazin până la finalul lunii aprilie.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu o rețea care cuprinde 215 magazine în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brașov, Târgoviște și alte orașe, sub mărcile Mega Image (139) și Shop&Go (76). (Ana Maria Petcana)

Știrile economice de ultimă oră, de acum și pe Facebook, pe pagina Gândul Financiar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una „critică”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×